Call for papers

alătură-te lectorilor internaționali renumiți pentru a prezenta la ediția digitală a

Conferinței Internaționale ABA 2020.

Termenul de înscriere a expirat, urmăriți pagina Program pentru a vedea temele din acest an.

Anul acesta este cu siguranță unul nesigur și dificil pentru fiecare dintre noi, însă ne dorim să fim împreună din nou la a IX-a ediție ABA Bucharest International Conference pentru a veni alături de lectorii internaționali cu informații valoroase pentru domeniul analizei comportamentale aplicate.

Conferința va fi ținută în varianta ONLINE anul acesta și suntem siguri că experiența acumulată în toată această perioadă în care cu toții am fost nevoiți să lucrăm diferit, ne va asigura o conferință reușită și vom putea să ajungem prin intermediul undelor în toate colțurile țării.

Lucrările pot fi trimise pe adresa anca.dumitrescu@autismvoice.ro până la data de 25 septembrie.

Dacă ești BCBA sau BCaBA, sau ai finalizat un curs de specializare în analiză comportamentală aplicată, trimite-ne o lucrare.

Poți opta pentru:

Prezentare teoretică: studii care prezintă rezultate ale unei cercetări sau studii de caz; durata acestui tip de prezentare este de 30 minute;

Workshop: se vor demonstra practic activități de învățare; durata acestui tip de prezentare este de 45 minute;

Dacă ești psiholog și ai experiență în lucrul cu copii cu tulburări de spectru autist, trimite-ne o lucrare bazată pe demonstrații practice și vei putea ține un workshop online în ziua 2.

Dacă ești medic, avem cu siguranță nevoie de expertiza ta pentru a putea avea și o componentă legată de dezvoltarea creierului în cazul copiilor cu tulburare de spectru autist.

În prima parte a zilei (atât în prima zi cât și în a doua) vor fi lucrări ”in plen” la care vor putea participa toți cei care se înscriu, iar după pauza de prânz vor fi susținute workshop-uri în paralel pe teme variate, astfel încât participanții să poată avea opțiuni în funcție de zonele de interes maxim.